Autentificare
Am uitat parola
Articole
Dictionar de termeni folositi ...
Albitura - peste mic, neinteresantAlevin - puiet de pesteAnafar - vârtejBa...
Clima Deltei Dunarii
Delta Dunarii se încadreaza în spatiul cu climat temperat semiarid s...
Administratia Biosferei Delta ...
Odata cu adoptarea legii nr. 82/1993, privind înfiintarea Rezervatiei Bios...
Delta Dunarii
Delta Dunării are o lungime de 3.446 km² si se afla aflaă în mare p...
Fauna Deltei Dunarii
Vegetaţia deltei este reprezentată în mare parte de o vegetaţie specifi...
Geomorfologia Deltei Dunarii
Delta Dunării, situată în partea de NV a Mării Negre (între 44˚4...
Obiective turistice Delta Dunarii
VESTIGII ISTORICEENISALA -(la 17 km de Jurilocva)- aici s-au gasit urmele unor a...
Dunarea
Dunărea este al doilea ca lungime între fluviile Europei (după Volga), f...
Dunarea in Romania
Cursul inferior se desfăşoară pe o distanţă de 1.075 km. între locali...
Bratiele Dunarii
De-a lungul cursului său, în special în zonele joase, Dunărea se d...

Marea Neagra

Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic, situată între Europa şi Asia, care se învecinează cu Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia şi Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele în Marea Egee şi deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice şi prezintă o serie de aspecte unice în lume.

Marea se întinde pe o suprafaţă de 413.000 km². Cel mai adânc punct se află la 2206 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în larg de 17-18 la mie, faţă de 24-34 la mie în alte mări şi oceane. În zona litoralului românesc salinitatea scade şi mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 şi 12 la mie.

Sunt mai multe fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele sunt Dunărea, Nistru, Nipru, Bugul de Sud şi Cubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Chizil-Irmac şi Ieşil-Irmac. Alte ape care se varsă în Marea Neagră sunt Coruh în Armenia turcească, Rion în Gruzia, Provadia şi Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de apă este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov.

Dispunerea circulară a surselor de apă şi existenţa unei singure legături externe - prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar, alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenţilor marini verticali şi existenţa doar a curenţilor orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic.

Ecosistemul Mării Negre

Face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată. Din punct de vedere al salinităţii, Marea Neagră se împarte în:

    * zona de suprafaţă;
    * zona de adâncime;

Sub aspect biocenotic găsim trei zone:

    * zona litorală;
    * zona pelagică;
    * zona abisală;

Temperatura apei variază la suprafaţă: vara până la 29 de grade celsius care ajung iarna pana la 0 grade celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150-200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]Curenţii au intensitate redusă pe verticală şi mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variaţii ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5-10 m. Biocenoza: alge inferioare, alge verzi, brune roşii. Animalele sunt reprezentate prin viermi, moluşte, peşti iar în atmosfera apropiată păsări şi pescăruşi.

Biotopul pontic

Biotopul pontic poate fi împărţit în 4 etaje principale:

1. Etajul supralitoral - acesta este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod ocazional. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general mare ori măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei materiile organice se află în descompunere, formând depozite rău mirositoare. Flora este formată mai ales din anumite forme de alge - rar licheni cu rezistenţă la variaţii de mediu şi hidrofile. Cu o frecvenţă mai redusă se întâlnesc şi angiosperme, mai ales în partea dinspre uscat a etajului supralitoral. Fauna include numeroase crustacee, insecte şi viermi, bacterii aerobe şi - mai puţin - anaerobe. Mare parte din aceste vietăţi se hrănesc din depozitele de materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La acestea trebuie adăugate vietăţile pasagere, în special păsările de mare.

2. Etajul mediolitoral - ce cuprinde zona de spargere a valurilor (între cca. 0 şi -0,5 m altitudine). În linii mari, etajul pseudolitoral corespunde cu etajul mediolitoral al lui Băcescu (1971), cu etajul mezolitoral al lui Peres şi Picard (1958,1960) sau cu etajul talantofotic al lui Ercegovic (1957). După substratul solului se împarte în zone pietroase, respectiv nisipoase ori mâloase. Pseudolitoralul ocupă în cadrul zonelor cu substrat dur o fâşie lată de 2-10 m în funcţie de înclinaţia platformei stâncoase. Zonele pseudolitorale pietroase (stâncoase) adăpostesc organisme capabile a rezista perioadelor scurte de deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat (de exempu midiile se fixeaza prin firele cu bissus). Aici intră unele specii de alge şi scoici. Li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În anumite condiţii şi în acest mediu apar depozite de materie organică, făcând legătura cu biotopul prezentat mai sus. Cele mai cunoscute vieţuitoare ale etajului mediolitoral pietros sunt bancurile de midii şi stridii. Etajul pseudolitoral nisipos cuprinde în special animale capabile de îngropare rapidă în substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de granulaţie medie şi grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea şi polichetului Ophelia bicornis, cărora li se mai asociază izopodul Eurydice dollfusi şi polichetele Nerine cirratulus, Pisione remota şi Saccocirrus papillocercus (Mokievski 1949, Băcescu. et al 1967). Pseudolitoralul nisipurilor fine este caracterizat de predominarea populatiilor amfipodului Pontogammarus maeoticus, misidul Gastrosaccus sanctus şi turbelariatul Otoplana subterranea (Surugiu 1999).

3. Etajul sublitoral(infralitoral) - aflat la adâncimi de 0,5 până la 12 (maximum 18) metri. Este zona cea mai favorabilă vieţii, în care se află majoritatea speciilor de plante şi cea mai mare parte a biomasei organismelor multicelulare. Etajul sublitoral cuprinde porţiunea de fund marin permanent imersată, situată între limita inundării permanente şi adâncimea care permite existenţa organismelor fotosintetizante.

4. Etajul elitoral - se situează de la limita inferioară a algelor unicelulare sau pluricelulare (60 m) până la marginea platformei continentale.

În Marea Neagră nu există etajele batial, abisal şi hadal.


Adauga comentariu

Trebuie sa fiti autentificat pentru a avea acces la aceasta functionalitate.
Daca nu sunteti membru al comunitatii noastre va puteti inregistra gratuit aici.