Peninsula Sinai, ori mai simplu Sinai (în limbile coptă: sina; arabă egipteană: arabă, este o peninsulă de formă triunghiulară cuprinsă înre Marea Mediterană la nord, Marea Roşie la sud, fiind un teritoriu al statului Egipt. Peninsula are o suprafaţă de aproximativ 600.000 km².
Istoria
În antichitatea veche, Sinaiul era numit Mafkat sau Ţara Turcoazelor. În timpul primei dinastii egiptene, sau chiar mai înainte, egiptenii exploatau două mine de turcoaz la Wadi Maghareh şi Serabit el-Khadim. Aceste mine au fost exploatate sezonier timp de mii de ani. Ele sunt considerate primele mine cunoscute.
Istoria modernă
Mamelucii care stăpâneau Egiptul au controlat şi Sinaiul din 1260 pană în 1518, când sultanul otoman Selim cel Crunt a distrus statul lor în bătăliile de la Marj Dabiq şi al-Raydaniyya. Din acel monent până la începutul secolului al XX-lea, Sinaiul a făcut parte din Paşalâcul Egiptului, aflându-se timp de aproape cinci sute de ani sub controlul Imperiului Otoman. În 1906, Sinaiul a devenit parte a Egiptului aflat sub tutela Imperiului Britanic, guvernul otoman cedând presiunilor englezilor. Graniţa impusă de britanici era o linie aproape dreaptă, care pornea de la Rafah, de pe malul Mării Mediterane şi ajungea la Taba, la Golful Aqaba. Această graniţă nu a mai fost schimbată de atunci şi este azi graniţa dintre statele moderne Egipt şi Israel.
În 1948, armata egipteană a traversat Sinaiul în drumul lor către tânărul stat israelian, pe care doreau să-l invadeze. În timpul războiului arabo-israelian din 1948, forţele israeliene au intrat în zona nord-estică a Sinaiului, dar s-au retras la scurtă vreme după aceea datorită presiunilor conjugate americano-britanice. Conform termenilor armistiţiului din 1949, Sinaiul, (împreună cu Fâşia Gaza), a rămas sub controlul egiptean, deşi parţial dimilitarizat.
În 1956, Egiptul s-a folosit de controlul asupra Sinaiului pentru a impune o blocadă a portului israelian Eilat. Ca urmare, forţele israeliene, sprijinite de britanici şi francezi, (care doreau să recapete controlul asupra Canalului Suez), au invadat Sinaiul şi au preluat controlul asupra întregii peninsule în numai câteva zile. (Consultă şi articolul: Criza Suezului). Câteva luni mai târziul, Israelul şi-a retras forţele din peninsulă datorită presiunilor diplomatice americane şi sovietice. Pentru asigurarea păcii în regiune, a fost dislocată o forţă de menţinere a păcii multinaţională ONU.
În 1967, Egiptul şi-a întărit prezenţa militară în Sinai, a reînceput blocada asupra Eilatului, iar pe 16 mai a cerut forţelor ONU să părăsească regiunea. Ca răspuns, Israelul a declanşat războiul de şase zile, în care armata egipteană a fost învinsă, iar Israelul a preluat controlul întregii peninsule. Canalul Suez, al cărui mal estic era acum controlat de evrei, a fost închis.
În timpul războilui de Yom Kippur, forţele egiptene au construit poduri de pontoane peste canalul Suez şi au luat cu asalt linia fortificată Bar-Lev, care era în concepţia israelienilor de necucerit. În scurtă vreme, egiptenii au preluat controlul asupra celei mai mari părţi a malului de est a Canalului. La încheierea războiului, militarii ambelor tabere se aflau pe ambele maluri ale Suezului, evreii aflându-se în avantaj, reuşind să încercuiască o întreagă armată egipteană pe malul de est. Ca urmare a înţelegerilor de dezangajare a forţelor din Sinai, Israelul s-a retras de pe malul vestic al Suezului şi de pe o fâşie de-a lungul Suezului, perminţând egiptenilor să redeschidă Canalul.
În 1979, Israelul şi Egiptul au semnat un tratat de pace, prin care partea israeliană se angaja să se retragă definitiv din Sinai, (în ciuda faptului că în zonă fuseseră găsite de scurtă vreme mari rezerve de ţiţei). Retragerea israeliană din zonă s-a făcut în mai multe etape, luând sfârşit în 1982. Retragerea a presupus demolarea mai multor colonii evreieşti ilegale, inclusiv a oraşului Yamit.