... continuare din pagina anterioara
Oponenţii finalizării canalului aduc ca argumente costurile ridicate (400 milioane dolari, estimare din 1997) şi impactul ecologic negativ. De asemenea, unii consideră acest proiect ca fiind o moştenire nefericită a regimului comunist. Susţinătorii proiectului sunt de părere că finalizarea canalului ar micşora semnificativ costurile şi ar uşura transportul de marfă între Marea Neagră / Constanţa şi Bucureşti.
În luna noiembrie 2008, canalul a trecut din administrarea Ministerului Mediului (Administraţia Apele Române) în administrarea Ministerului Transporturilor (Administraţia Canalelor Navigabile), cu scopul de a se relua lucrările de construcţie.
Prin relansarea lucrărilor se are în vedere atât transportul de mărfuri în ambele sensuri, cât şi transformarea portului Bucureşti într-un terminal de containere. Canalul Dunăre - Bucureşti ar putea fi şi un producător de energie, prin cele patru microhidrocentrale din nodurile hidrotehnice, amenajate pe lângă ecluze, putându-se ajunge la o producţie de energie electrică de peste 50 MW. Apa din canal va putea fi şi o sursă de irigaţii pentru circa 150.000 de hectare teren arabil. Un alt beneficiu ar consta în faptul că 11 localităţi şi circa 30.000 hectare terenuri agricole vor fi scoase de sub efectul inundaţiilor.
